Ungasan

Da, dar nu în proprietate deplină. Terenul în proprietate deplină (Hak Milik) poate fi deținut doar de cetățeni indonezieni. Cumpărătorii străini din Ungasan încheie aproape întotdeauna un contract de închiriere (Hak Sewa) cu proprietarul indonezian al terenului, sub formă de act notarial, și dețin vila sau apartamentul pe durata acelui contract. Cealaltă cale este Hak Pakai, un drept de folosință înregistrat pe care îl poate deține un străin cu documente de imigrare valabile: pe teren privat durează până la 30 de ani și se reînnoiește doar printr-un nou act, cu acordul proprietarului, și vine cu anumite condiții, inclusiv un preț minim stabilit de guvern. Punerea terenului pe numele unui prieten sau al unui angajat indonezian este nulă potrivit legii indoneziene, iar din 2026 un regulament provincial din Bali interzice categoric aceste înțelegeri cu interpuși (nominee) și îi sancționează pe cei care le pun la cale.

Terenul și clădirea revin proprietarului terenului, dacă contractul nu vă dă dreptul la o prelungire. De aceea contează atât de mult clauza de prelungire: cele mai bune contracte stabilesc de la început durata prelungirii și prețul ei, sau o formulă de calcul, în loc să lase totul pentru o negociere ulterioară. Multe contracte de închiriere din Bali sunt pe 25-30 de ani, iar duratele totale mai lungi vin de obicei din prelungiri prevăzute în contract. Contractul nu încetează dacă una dintre părți moare, așa că moștenitorii îl păstrează pentru restul perioadei, și nu este anulat dacă proprietarul vinde terenul, decât dacă prevede altfel contractul.

Aeroportul Internațional Ngurah Rai este la aproximativ 25-40 de minute cu mașina, în funcție de locul din Ungasan de unde plecați și de cât de aglomerate sunt drumurile; ruta mai rapidă trece prin Nusa Dua și pe autostrada cu taxă Bali Mandara, peste golful Benoa. Melasti Beach este la 5-15 minute, Nusa Dua la 10-15, Parcul cultural GWK la aproximativ 15, iar templul Uluwatu la aproximativ 20. Bali nu are transport feroviar, așa că viața de zi cu zi de aici se bazează pe mașini, scutere și aplicații de transport.

Doar printr-o afacere autorizată. Închirierea pe termen scurt în Indonezia este o activitate de cazare care necesită un număr de identificare a afacerii (NIB) și clasificarea potrivită a activității (KBLI) prin sistemul național de licențiere OSS, iar oaspeții plătesc o taxă regională de până la 10%. Un proprietar străin închiriază de obicei printr-un operator indonezian autorizat sau prin propria companie indoneziană cu acționari străini (PT PMA). Guvernul aplică aceste reguli: anunțurile fără licență au fost eliminate de pe principalele platforme de rezervări din 1 august 2026, iar pentru 2027 este planificată o verificare automată a licențelor între sistemele guvernamentale și platforme. Dacă un proiect oferă un program de închiriere, întrebați cine deține licența.

Nu. Indonezia nu are nicio viză pentru cumpărarea unei vile în leasehold. Second Home Visa, care permite o ședere de până la cinci ani și poate fi prelungită până la zece, necesită fie aproximativ 130,000 USD păstrați într-o bancă de stat indoneziană, pe propriul nume, fie cumpărarea unui apartament în valoare de cel puțin 1 milion USD. O vilă în leasehold nu se ia în calcul pentru această viză.

Poate fi. Bukit este un platou calcaros uscat, fără râuri, iar apa din rețea este adusă prin conducte de la barajul Estuary Dam, de lângă Denpasar. Sudul regenței Badung are nevoie de aproximativ 2,000 de litri pe secundă și primește aproximativ 750, iar au existat întreruperi de mai multe zile. Regența construiește o nouă conductă și rezervoare, unul dintre ele la Kampial, în Benoa, și plănuiește să alimenteze hotelurile cu apă de mare desalinizată, dar deficitul va avea nevoie de ani ca să fie acoperit. Proiectele bine administrate au rezervoare mari de stocare și își planifică aprovizionarea cu apă adusă cu cisterna; întrebați dezvoltatorul exact cum este alimentat complexul.